Formare profesională în dependența de droguri ilicite: Echiparea cadrelor medicale cu competențe și tehnici de tratare a dependenței (CARE4SUD) este un proiect finanțat prin Programul Erasmus + al Uniunii Europene (KA 220 VET – Parteneriate de cooperare în domeniul educației și al formării profesionale) și este dezvoltat de Klaipėdos Ernesto Galvanausko Profesinio Mokymo Centras (Lituania) în parteneriat cu Institut Za Raziskave In Razvoj Utrip Zavod (Slovenia), Sosu Ostjylland (Danemarca), Universidade do Porto (Portugalia), Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca (România) și Institute of Social Solidarity and Wellbeing: Social Mind (Grecia). 

 

Obiectivul general al proiectului este de a asigura un profesionalism mai ridicat al muncii practicienilor din domeniul sănătății – mai exact cel al dependenței de droguri ilicite- la nivel național și european. 

 

Proiectul anticipează îndeplinirea următoarelor obiective specifice:

  • Contribuirea la îmbunătățirea competențelor și abilităților profesioniștilor în ceea ce privește depistarea, consilierea, intervenția de scurtă durată precum și referirea către tratament în materie de dependență de droguri ilicite și oferirea unui răspuns la nevoile actuale, emergente și în creștere ale domeniului formării profesionale care se confruntă cu lipsa de specialiști în domeniul dependenței de droguri. 
  • Oferirea de oportunități pentru dezvoltarea profesională continuă în sectorul sănătății și crearea condițiilor pentru creșterea capacității și a angajabilității profesioniștilor din domeniul sănătății.
  • Facilitarea cooperării între instituțiile de învățământ și cele din domeniul sănătății, în vederea formulării unor recomandări esențiale privind evoluția setului de competențe din domeniul adicțiilor și a oportunităților de angajare aferente.

 

Grupul-țintă al proiectului este format din: practicieni în domeniul sănătății (fără experiență în domeniul dependenței de droguri ilicite); medici (care doresc să își îmbunătățească cunoștințele și competențele necesare în domeniul dependenței de droguri,  în vederea angajării în acest domeniu sau a dezvoltării profesionale); profesioniști în domeniul dependenței de droguri (asistenți sociali, psihologi, psihiatri); formatori VET (Educație și formare profesională); experți în domeniul tulburărilor legate de consumul de substanțe  (SUD); furnizori VET (Educație și formare profesională), profesioniști din domeniul asistenței sociale, precum și factori de decizie.

 

Rezultate așteptate:

– va crește calitatea și relevanța activităților celor șase organizații partenere în domeniul dependenței, va dezvolta și consolida rețelele acestora, va crește capacitatea acestora de a opera în comun la nivel transnațional, stimulând internaționalizarea activităților lor;

– va consolida capacitățile a șase organizații din UE în dezvoltarea unor programe de formare online de ultimă generație, bazate pe cadrele europene de calificare, și va sprijini dezvoltarea, transferul și/sau implementarea de practici inovatoare în domeniul abuzului de droguri ilicite;

– va îmbunătăți calitatea și relevanța educației profesionale în domeniul consumului de substanțe în șase țări ale UE și nu numai, prin dezvoltarea unui curs deschis și pe deplin transferabil pentru consilierii în domeniul adicțiilor și prin formarea lucrătorilor din domeniul sănătății în ceea ce privește competențele specifice pentru a răspunde nevoilor imediate ale sistemelor de sănătate;

-va îmbunătăți modul în care sunt percepute persoanele care consumă droguri și va consolida răspunsurile serviciilor în cele șase țări ale UE și în alte țări, în vederea abordării acestei probleme sociale și economice critice legate de sănătate pe care o reprezintă abuzul de droguri.

 

Bugetul aprobat al proiectului este de 250.000 de euro, iar perioada de implementare a acestuia este de 28 de luni (1 noiembrie 2022 – 28 februarie 2025).

 

„Conţinutul prezentului comunicat de presă reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei”.